Centrul medical Pro Clinic își consolidează echipa de Ginecologie prin dezvoltarea Primului Centru de Endometrioză din Galați.
Endometrioza este o afecțiune ginecologică de care suferă 1 din 10 femei la vârstă fertilă. Simptomele afecțiunii sunt deseori extrem de comune și înșelătoare precum crampele sau durerile menstruale, durerea pelvină, durerea în timpul contactului sexual, infertilitatea, de aceea endometrioza este mult mai greu de diagnosticat. Pentru a stabili un diagnostic de certitudine este important ca medicii să fie specializați în această afecțiune, însă, în România, există foarte puțini doctori cu expertiză în Endometrioză.
„Din acest motiv, ne-am dorit să avem alături de noi, în echipa Pro Clinic, medici ginecologi care și-au consolidat experiența în centre de prestigiu, sub îndrumarea unor reputați specialiști din domeniu. Ne dorim să oferim un sprijin real pacientelor care suferă de această afecțiune. Ani la rând, acestea pot avea dureri, fără a descoperi adevărata cauză medicală, pentru că nu au beneficiat de un diagnostic corect.”, explică Alina Buzia, CEO Centrul Medical Pro Clinic.
Dr. Traian Irimia, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, este coordonatorul acestui centru din Pro Clinic, iar pacientele din Galați pot beneficia, sâmbătă, 23 octombrie 2021, de experiența dovedită pe care o are în tratarea afecțiunilor ginecologice.
“Înca de mic copil mă impresionau puternic oamenii în suferință și îmi doream să-i ajut, pentru că știam de la tatăl meu că așa este normal. Am urmat calea bătătorită înaintea mea de tatăl meu care a fost și este modelul meu. Sunt recunoscător că am putut să-mi urmez chemarea. În plus, am onoarea de a face parte din echipa domnului doctor Mitroi, în cadrul centrului integrat pentru diagnosticarea și tratarea endometriozei, Bucharest Endometriosis Centre.”, mărturisește Dr. Traian Irimia, medic specialist Obstetrică-Ginecologie la Pro Clinic.
De asemenea, în cadrul centrului medical Pro Clinic, pacientele pot beneficia de multidisciplinaritatea specialităților medicale existente. Pentru a efectua orice investigații necesare, asociate afecțiunii ginecologice, pot apela, în cadrul aceleiași clinici, la serviciile medicale de Endocrinologie, Medicină Internă, Medicină Generală, Ecografie, Reumatologie, Analize de Laborator etc.
Pentru programări, pacientele pot suna la numărul 0336 912, de asemenea, pentru a consulta prețurile, pot accesa site-ul www.pro-clinic.ro.
Nu în ultimul rând, pentru a facilita un acces rapid la toate serviciile medicale de înaltă calitate, necesare unui pacient, în cadrul Pro Clinic este disponibil laboratorul de analize medicale, cât și farmacia Salviafarm.