Endometrioza reprezintă o afecțiune ginecologică care afectează aproximativ 1 din 10 femei din România, în timpul anilor lor de reproducere. Aceasta are loc când țesutul endometrial (mucoasa uterină) crește pe ovare, trompe uterine, sau, în unele cazuri, pe intestin sau pe organele din zona pelviană.
Care sunt cauzele endometriozei?
La momentul actual, nu se cunoaște o cauză directă a apariției acestei afecțiuni, însă se iau în considerare următoarele cauze:
- Menstruația sau fluxul retrograd – mai precis, atunci când sângele menstrual care conține celule endometriale se revarsă prin trompele uterine sau în cavitatea pelviană, în loc să iasă din corp. Aceste celule endometriale se lipesc de pereții și suprafețele pelviene ale organelor, unde cresc și continuă să se dezvolte pe parcursul fiecărui ciclu menstrual;
- Factorii genetici – endometrioza se poate moșteni, dacă au existat alte cazuri în familie;
- Transportul celulelor endometriale – vasele de sânge sau sistemul limfatic pot transporta celulele endometriale în alte părți ale corpului;
- Sistem imunitar slăbit – acesta nu distruge țesutul endometrial crescut în afara uterului deoarece nu-l poate identifica;
- Operații chirurgicale la nivelul abdomenului – în cazul unor astfel de operații, precum cezariana sau histerectomia, celulele endometriale se pot atașa și dezvolta în incizia abdominală;
- Hormonii feminini (estrogenul) – acești hormoni favorizează transformarea țesuturilor din afara uterului în țesut endometrial.
Unii factori de risc care pot duce la apariția endometriozei includ:
- Menstruația precoce (menarha);
- Instalarea târzie a menopauzei;
- Menstruație abundentă, mai lungă de 7 zile consecutive;
- Ciclu menstrual mai scurt de 27 de zile;
- Nivel ridicat de estrogen în organism;
- Subponderabilitate.
De asemenea, endometrioza este întâlnită în mod preponderent la femeile care nu au nici o sarcină la momentul actual.
Ce simptome poți avea dacă suferi de endometrioza?
Simptomele variază în funcție de pacient și de istoricul său medical, însă cel mai comun simptom îl reprezintă durerea abdominală, asociată în special în timpul menstruației. Alte simptome includ durerea în timpul actului sexual, durerea în timpul urinării, sângerări abundente în timpul menstruației, senzația de presiune în zona abdomenului inferior și infertilitatea.
Alte simptome întâlnite la pacientele ce suferă de endometrioză includ: diaree, constipație, epuizare, balonare, stări de greață, în special în timpul menstruației.
Cum diagnosticăm endometrioza?
Deși dificil de diagnosticat, deoarece simptomele sunt ușor de asociat și cu alte afecțiuni ginecologice precum chisturile ovariene sau boala inflamatorie pelvină, endometiroza poate fi diagnosticată corect, apelând la medicul specialist. Acesta va efectua o serie de teste, ținând cont de istoricul medical al pacientului:
- Laparoscopia – este metoda cea mai utilizată în diagnosticarea endometriozei. Această metodă minim invazivă permite vizualizarea țesutul endometrial crescut în afara uterului. Ea se realizează doar sub anestezie locală și poate oferi informații prețioase cu privire la dimensiunea și amplasarea țesutului endometrial, care poate fi distrus complet, în unele cazuri. Pentru mai multe informații, medicul specialist poate lua efectua și o biopsie a țesutului.
- Examinarea pelvină – prin palparea pelvisului, se pot identifica anomalii la nivelul uterului;
- Ecografia transvaginală – deși nu depistează endometrioza, se pot descoperi chisturile asociate cu aceasta;
- RMN – oferă medicului informații privind la locația și dimensiunea țesutului endometrial.
Tratament
Tratamentul endometriozei este unul complex și diferit în cazul tuturor pacientelor, de obicei prin chirurgie sau medicamentație. Se va ține cont de istoricul medical, simptome, stadiul în care se află țesutul endometrial și de așteptările pacientului.
Este important ca pacientele să discute în prealabil cu medicul ginecolog, pentru a le oferi tratatementul de care au nevoie.
Laparoscopia este o metodă care poate distruge țesutul endometrial, care trebuie să fie efectuată de către un laparoscopist experimentat.